Inca o rana in inima Sarmizegetusei Regia!


Marele Sanctuar Circular din cadrul complexului arheologic Sarmizegetusa Regia a fost vandalizat, din nou, de persoane rămase neidentificate.

Un stâlp de lemn a fost ars, iar alţi cinci au fost scoşi din pâmânt şi aruncaţi unul peste altul. Deşi nu este primul incident de acestfel, autorităţile locale în domeniu ridică din umeri. Câteva blocuri de piatră din zidul porţii de vest a capitalei dacice s-au prăbuşit în această iarnă, iar altele stau să cadă.

Vestigii umplute de ceară

Nunu Brilinsky, vicepreşedinteleFundaţiei „Renaşterea Daciei”, este cel care a făcut descoperirea. Deşi traseul este extrem de dificil în timpul iernii, Brilinsky a urcat în Munţii Orăştiei, până la Sarmizegetusa Regia, după ce a văzut la televizor un reportaj suspect.

În plus, el aflase că, de Anul nou chinezesc, un alt grup ajunsese în zona sacră a dacilor. „Am găsit unul dintre stâlpii de lemn din Marele Sanctuar Circular carbonizat, iar alţi cinci stâlpi smulşi din pământ şi adunaţi grămadă. Am găsit sute de lumânări şi ceară pe Soarele de Andezit şi pe alte edificii. Şi de data asta ceara se va impregna în vestigiile antice şi le va păta”, susţine Nunu Brilinsky.

Citeste mai multe aici!
Sursa Foto: Remus Suciu
Articol preluat de pe www.evz.ro

Verona, curtezana milenara

Mii de ani s-au scurs de când Verona îsi duce viața ca o prințesă curtată asiduu, fără încetare. Oficial, se spune ca s-ar fi născut in secolul I î.Hr., dar, asemeni unei doamne, păstrează secretul asupra vârstei sale.

Verona

Balconul Julietei (Casa di Giulietta)

Augusta Verona cunoaște puterea și prosperitatea în timpul Imperiului Roman datorită geografiei sale, aflate la intretăierea a trei drumuri romane importante: Augusta, Gallica si Postumia, câștigându-și astfel titulatura de Poarta Italiei. După căderea Imperiului, orașul își continuă înflorirea, atingând o culme culturală și artistică in secolele XIII- XIX, sub dinastia della Scala (a cărei emblemă patronează si astăzi orașul). In 1404, Verona și-a negociat independența în schimbul securitații și s-a plasat sub controlul Veneției (celălalt motiv arhitectural des întalnit fiind leul Sfântului Marcu, simbolul guvernării venețiene). Verona rămâne sub protecția venețiana până in 1797,când a fost invadată de Napoleon. In 1834, întrega regiune Veneto a fost câștigată de austrieci, iar în cele din urmă s-a unit cu restul Italiei, in 1866.

Verona

Verona, Urbis Nobilissima, este și astăzi al doilea oraș ca mărime din provincia Veneto. Dispune de propriul aeroport și nu duce lipsă de “curtezani”, pe care îi răsfață cu 15 palate, zeci de biserici cu valoare istorică, monumente din antichitate, edificii medievale şi renascentiste și le prezintă un exemplu remarcabil de fortificație militară, amintind de cuceriri, influențe de putere, intrigi,perioade de strălucire și declin.

Nimeni nu ar putea spune că zeii nu au fost generoși cu Verona;dar până și ei au trebuit sa îngenuncheze în fața unui muritor: William Shakespeare. El este cel care a înscris Verona in eternitate cu Romeo si Julieta, cea mai frumoasa si mai celebră poveste de dragoste a tuturor timpurilor, sacralizând astfel locul prin cel mai puternic sentiment al omenirii: iubirea.

Citeste mai multe aici!

Sursa: www.consiliervacante.ro

Sezatoare de Dragobete, in Sala Unirii!



Pentru ca e zor de petrecere, de Dragobete, Sala Unirii din Alba iulia va gazdui miercuri, 24 februarie, ora 11, o adevarata sezatoare traditionala romaneasca. Vor participa cu mic cu mare, la aceasta sezatoare, elevii Scolii " Ion Agarbiceanu" care, prin aceasta manifestare doresc sa promoveze cum se cuvine, traditiile populare legate de aceasta sarbatoare.

Si, ca sa intram cat mai usor in atmosfera, copiii vof fi imbracati dupa datina, in costume populare, care mai de care mai impodobite, mai de soi, mai colorate si mai frumoase, asa cum le sta bine unor petrecareti veritabili. Nu vor lipsi nici dansurile, povestile si voia buna, caci doar de-asta e sezatoare si, mai ales, sezatoare de Dragobete!


Asadar, unde altundeva decat in Sala cea Mare a Unirii, unde altundeva decat la Alba Iulia ne vom strange cu totiii, pentru a-l primi cum se cuvine pe Logodnicul Pasarilor, vestitul Dragobete, fiu al Dochiei, ce va poposi pentru cateva ore si in cetatea cea mare, a Marii Uniri!
Sursa Foto: Liviu Zgarciu

Logodnicul pasarilor sau Copidon autohton




Logodnicul pasarilor este celebrat in fiecare an, pe 24 februarie. Adica de Dragobete. Dar cine este acest Logodnic al pasarilor, care a ramas in constiinta populara sub numele de Navalnicul sau Dragobete?


Se spune ca era un fecior chipes, puternic si tare iubaret. Se mai spune despre el ca era fiul Dochiei, cea cu multe cojoace. I se mai spunea in vechime si Navalnicul. Alte legende vorbesc despre Logodnicul pasarilor ca fiind un zeu dac ce oficia in ceruri, la inceputul primaverii, nuntile animalelor. Peste timp, aceasta traditie s-a extins si la oameni, fetele si baietii intalnindu-se in aceasta zi pentru ca iubirea lor sa tina peste an, intocmai ca cea a pasarilor, care se logodesc in aceasta zi. Nu intamplator stramosii nostri au ales aceasta denumire pentru mesagerul dragostei. Se stie inca din vechime ca pasarile sunt mesagere ale cerului, asa cum o arata si corespondentul grecesc al cuvantului “pasare” care inseamna tocmai mesager ceresc. Drept urmare, alaturarea nu este nicidecum una intamplatoare, Logodnicul pasarilor fiind legatura dintre cele doua planuri: cer si pamant!


Inca o dovada vie a impletirii ritualurilor pagane ale stramosilor nostri traci cu cele crestine este si traditia populara conform careia, in aceasta zi, cand crestinii ortodocsi sarbatoresc Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, oamenii opreau toate activitatile, curatandu-si in schimb casele pentru a-l intampina pe zeul iubirii, acest Logodnic al pasarilor, care venea insotit de zanele Dragostele care le sopteau cuvinte de amor indragostitilor.


Un obicei la fel de stravechi de pe meleagurile noastre spune ca in ziua de Dragobete fetele se spala pe fata cu zapada topita sau roua de pe frunze, despre care se spune ca este nascuta din surasul zanelor. Se spalau cu aceasta apa ca sa fie mai dragastoase si mai frumoase. Imbracate in cele mai bune straie, porneau in zorii zilei prin padure, la cules de viorele, ghiocei si tamaioasa pe care mai apoi le asezau la icoane. In unele locuri, aceste flori erau folosite la descantece de dragoste.


Pe la ora pranzului, fetele coborau in fuga spre sate, aceasta fuga fiind denumita in credintele populare, “zburatorit”. Flacaii porneau in urma lor si fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca aceasta era iute de picior si pe placul fetei, o prindea din urma si o saruta in vazul tuturor. Sarutul lor reprezenta logodna celor doi, cel putin pentru un an de zile. Acest “ritual” era urmarit cu interes de catre membri satului pentru ca de acum sa stie la ce nunti vor merge la inceputul toamnei. De aici vine si zicala “Dragobetele saruta fetele” o zicala mult indragita de fetele dragastoase si nerabdatoare de a primi cat mai multe sarutari, menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor.


Spre seara, flacai si fete se adunau laolalta, la o petrecere unde fiecare, insotit sau nu, dansa cat il tineau picioarele, deoarece ziua de Dragobete este una a bucuriei si a jocului, iar ca sa-ti mearga bine tot anul si sa nu fii singur, trebuia sa canti si sa joci. Cei care nu vedeau nici macar o persoana de sex opus in aceasta zi ramaneau singuri pana la urmatorul Dragobete.


Fetele si flacaii din anumite zone, adunati in cete, isi cresteaza bratele in forma de cruce in aceasta zi pentru a se face pe viata “frati/surori de cruce”.


Tot de ziua Logodnicului Pasarilor, femeile obisnuiau sa atinga un barbat ca sa fie dragostoase tot anul. Ele nu uitau sa dea de mancare tututror orataniilor din ograda, dar si pasarilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificata in aceasta zi.


De retinut este faptul ca ziua de Dragobete este privita in colectivul popular drept una de mare sarbatoare. Asadar in aceasta zi nu se coase, nu se spala, nu se munceste la camp, in schimb se face curatenie in casa pentru ca toate zilele ce vor urma sa fie pline de prospetime. Se mai spune ca daca ai norocul sa auzi pupaza cantand in ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.


Dupa cum putem vedea, traditia de Dragobete sau Logodnicul pasarilor este una straveche si cu adanci radacini in mentalul colectiv popular. Chiar daca in zilele noastre Sf. Valentin castiga teren, chiar daca sarbatoarea dragostei a devenit ca multe altele una comerciala exista insa multe zone ale tarii in care tinerii, respecta datina strabuna iar iubirea lor fiind celebrata asa cum se cuvine. Legatura fireasca dintre cer si pamant este mijlocita de Logodnicul pasarilor, alesul inimii trebuie sa se arate vrednic de iubirea fetei, iar unirea celor doi se pecetluieste in fata lumii, printr-un sarut.


Dragobetele este sarbatoarea iubirii la romani. O traditie de mii de ani care si astazi, imprastie cu ajutorul Logodnicului pasarilor mireasma iubirii in aer. Atentie in jurul vostru! Logodnicul pasarilor, Cupidon autohton abia asteapta sa oficieze si logodna voastra!

Acasa la Parintele Cleopa

In Bucuresti ploua de doua zile. Incontinuu. Imi aminteste de serile de toamna, de linistea aceea noctura ploaia asta. Dar cel mai tare imi aminteste de un loc, un loc calcat cu pasi grabiti intr-o seara. Sihastria ii este numele, Manastirea cuviosului parinte Cleopa.

Parca ma vad si acum stand in prag de noapte pe o bancuta de lemn veche... mai veche decat multi dintre cei care viziteaza acest loc. Priveam cum se stinge soarele, intr-o liniste desavarsita, sparta numai de tacamurile celor care serveau masa atunci. N-am fost cu ei. Nu stiu de ce, dar am preferat decat sa primesc un bol cu mancare, sa primesc linistea aia. Daca m-ar fi pus cineva atunci sa descriu linistea, as fi avut un singur nume pentru ea: Sihastria.


Mi-aduc aminte ca era vara. O vara numai buna de parasit Bucurestiul in goana rotilor. Si mai imi amintesc doar fosnetul raselor calugarilor ce treceau pe langa mine. Am mancat cate ceva afara, pe bancuta aia uitata de vreme. Turlele bisericii se inaltau atat de sus de parca sfidau vremelnicia umana. Ma simteam mica. Mica dar cu toate astea, atat de aproape de cer.

As fi vrut sa plec inainte sa iasa toata lumea aia de acolo, sa bat singura poteca spre mormantul parintelui Cleopa. As fi vrut sa stam de vorba, ca odinioara, sa ma mangaie usor pe crestet si sa-mi reaminteasca despre rabdare. Mereu mi-am dorit rabdarea asta. Niciodata n-am inteles-o pe deplin. Acum, daca ma uit in urma, aceeasi senzatie o am: vreau sa o iau la goana printre brazii aia si sa nu ma opresc decat in genunchi, in fata lui.


Cu toate ca eu diger destul de greu manastirile de calugari, locul acela era nefiresc. Nu ma deranja nici tacerea, nici clincanitul acela al lingurilor in vasele metalice, nici tantarii rataciti anuntati doar de zumzetul asurzitor. Nu ma deranja nimic. As fi vrut sa incremenesc acolo, pe banca aceea, odata cu timpul. As fi vrut ca acele clopote uitate de vreme sa nu anunte zorii. As fi vrut coltul asta de Romanie numai pentru mine. Si de fiecare data mai trecea, ca aducere aminte, cate o umbra usoara, plutind peste alei.


Imi aduc aminte ca ma intrebam cum vad in bezna aia groasa cararea. Au trecut niste ani, iar azi imi explic nu numai logic. Atunci cand mergi in sfintenie si credinta esti sigur pe pasii tai. Nu eziti. Nu ti-este frica. Pentru ca stii ca atat timp cat crezi....


Mi-e dor de locul acela. Defapt, fara urma de egoism, mi-e dor de mine acolo. Am luat o fotografie cu parintele... ani la rand o priveam zilnic. Pe chipul brazdat de framantari si rugaciuni nocturne se citea totusi impacarea. In fiecare zi imi spunea acelasi cuvant: Rabdare...


M-am grabit sa sparg linistea. Pe bancuta mea rupta din Rai, am mancat carne. In manastire este interzis consumul de carne. Stiam. Dar eram atat de prinsa de tacere incat peste gandurile mele se asternuse o liniste deplina. Asa ca am spart linistea. Am inceput sa ma gandesc la cat de pacatoasa sunt, la ce sacrilegiu infaptuisem in locul acela... Mi-am cerut iertare dar... linistea nu mai era.


Am dormit pe pat de scanduri, intr-un loc in care la miezul noptii eu paseam alaturi de parintele, pe aleile pietruite. Imi spunea: "N-ai nevoie de lanterna daca stii sa vezi lumina"..........


Sursa Foto: Iatalumea.blogspot.com