FanFest la Rosia Montana




Festivalul FanFest reia traditia promovarii Rosiei Montane in acest an! Drept urmare ne vom strange cu mic cu mare, intre 13-15 august chiar in satul Rosia Montana, pentru trei zile de buna dispozitie, muzica, dans si o multime de informatii despre ecologie si mediu!

Spre deosebire de editiile anterioare cand locatia a fost platoul Jig-Vaidoaia, anul acesta festivalul va avea loc chiar in satul Rosia Montana. In acest sens, o multime de curti, parculete, cladiri, strazi si piete din Rosia Montana vor alcatui o mare scena, unde vor performa rand pe rand: Luna Amara, Grimus, Tapinarii, Tunderground, Zum, The Others si Chilli Familli.
 
Activitatile FanFest de anul acesta vor cuprinde in special promovarea patrimoniului cultural Rosia Montana. Pe toata durata festivalului vor avea loc conferinte, dezbateri, lansari de carte, standuri si prezentari ale ONG-urilor de mediu active din Romania, povesti vechi din bătrani in jurul focului, concerte in aer liber, piata de produse taranesti traditionale si ecologice, demonstratii de gatit după retete traditionale si standuri de degustare, ateliere interactive de artă si mestesuguri cu activităti sportive si de recreere iîn aer liber – cros,  catarari, ciclism montan si trekking – dar si cu proiectii de filme artistice si documentare pe probleme de mediu si schimbari sociale sau dedicate copiilor.

Asadar, nimic nu va opreste sa va luati cortul in spinare si sa porniti catre o distractie de trei zile, ca-n povesti, la Rosia Montana! Adica la FanFest!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu