Expoziţie culturala la Muzeul Unirii, Alba Iulia!



În perioada 25 septembrie – 24 octombrie 2010 va avea loc la Muzeul Naţional al Unirii, expoziţia Relaţii culturale româno-italiene, oglindite în patrimoniul muzeului albaiulian (secolele XVI-XXI).
Manifestarea este dedicată reconstituirii unor interesante relaţii culturale, pe care acest spaţiu identitar, respectiv Alba Iulia şi împrejurimile sale, le-a cultivat de-a lungul secolelor cu zona actualei Italii. Raportarea are în vedere o perioadă istorică lungă, de aproape şase sute de ani. Tocmai Cu această ocazie va fi expus un bogat fond de tipărituri vechi şi moderne italiene din colecţiile muzeului albaiulian.

Accentul manifestării cade pe ilustrarea raporturilor culturale locale, cu spaţiul italian, cu deosebire pe parcursul secolelor XIX-XXI, cu reliefarea dinamismului lor din anii actuali, existând preocupări pentru îmbunătăţirea şi amplificarea acestor raporturi, în cei care urmează.
Expoziţia temporară găzduită de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va fi structurată în cinci mari secţiuni:
I.             Relaţii culturale româno-italiene, oglindite în publicaţii şi documente (Secolele XVI-XXI).
II.           Catalogul tipăriturilor vechi şi moderne italiene, cu valoare patrimonială, din colecţiile muzeului albaiulian (Secolele XVI-XXI).
III.        Publicaţii periodice italiene din colecţiile Bibliotecii muzeului albaiulian (Secolele XIX-XXI). Dinamica schimbului de reviste ştiinţifice.
IV.        Repere bibliografice italiene din fondul comun al bibliotecii muzeului albaiulian: cărţi şi autori (Secolele XVI-XXI).
V.          Cartea italiană de patrimoniu restaurată la Alba Iulia. Pledoarie pentru restaurarea integrală a valorilor bibliofile italiene din colecţiile proprii.  

În cadrul vernisajului care va avea loc sâmbătă, 25 septembrie 2010, ora 11.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, va fi lansat şi un interesant catalog al expoziţiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu