Manastirea Tismana - sfintenie in tacere

"Veniti la Tismana: liniste, dumbravi minunate si ape curgatoare ce tasnesc de pretutindeni"… Asa s-ar putea caracteriza in cateva cuvinte pretiosul lacas, Tismana. O liniste rascolitoare, un aer incarcat de sfintenie, un peisaj de basm si un clopot batran care anunta in ceasurile importante, veghea. Nu, nu este o poveste. Este reala si se afla in judetul Gorj. Si, dincolo de datele istorice fara indoiala, deosebit de importante, ceea ce conteaza si ramane in suflete este starea pe care o ai in asemenea locuri, precum Tismana.

Ctitorie a Cuviosului Nicodim, alaturi de o alta perla a ortodoxiei romanesti Vodita, manastirea Tismana dateaza inca din secolul al XIV-lea, din vremea domnitorului Vladislav (Vlaicu) Voda. De-a lungul timpului, manastirea a suferit transformari, imbunatatiri dar si tot felul de nenorociri. Biserica a fost sfintita la 15 august 1378, purtand hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Este construita în stil bizantin, plan triconic, cu ziduri de piatra foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos si pridvor si este sustinută de contraforti şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul si o parte din naos.

Cu toate ca timpul si-a lasat amprenta in zidurile groase, in pictura ce impodobeste cu maiestrie peretii vestitului lacas, el nu a reusit sa inlature un singur lucru, cel mai important: credinta. Manastire de monahii, Tismana este la ora actuala un exemplu graitor al ortodoxiei romanesti si un loc vizitat anual de sute de pelerini, chiar si de peste hotare.
 

Licurici si rugaciuni nocturne

Cand intri pe poarta manastirii,descoperi o lume cu totul noua. Dincolo de norii grei ai diminetii, de atmosfera racoroasa si bruma asternuta peste toata fiinta acestei lumi, la Tismana auzi glasul cel greu al clopotului. Vesteste chemarea la rugaciune. Poate nu cu o forta atat de mare ca altadata dar cu o voce grava, de intelept care a vazut multe si a trait multe.


Vorbeste lumii despre inviere, despre trezire si desteptare in credinta. Si, parca exact ca un facut, chiar in zorii zilei, in fata portii imense si greoaie de lemn, isi fac apartitia primii nevoitori. Femei simple, apasate de ani si de griji, vin la manastire sa se inchine. Vin sa aduca daruri si multumire. Vin sa se roage pentru iertare si izbavire. Pentru ele si ai lor. Pentru lume si toata suflarea cea dumnezeiasca. Pentru cei osanditi si insetati intru dreptate.

Odata cu trecerea timpului, spatiul din fata portii se umple incet. Pelerini veniti din toate colturile tarii vor ingenunchia in fata altarului si in fata mormantului Sfantului Ctitor Nicodim. Si parca de aici, tacerea a inceput sa prinda glas. Un murmur usor, urmat de lacrimi si tacere. Din nou tacere. Pana tarziu in noapte.
De acolo, lumea incepe sa se transforme odata cu lasarea primului val de intuneric. Mii de licurici isi fac apartitia printre verdeturile ce impodobesc zidurile manastirii, indicandu-ti ca intr-un felinar imens, drumul spre usa bisericii. Maicutele rostesc rugaciunile potrivite si, atunci cand ochii neavizati ai pelerinilor sunt mult prea departe de ele, deschid cartile cele vechi si canta din ele, intr-o limba parca nepamanteana. E limba stramosilor, limba cea veche si greaca. Cea pastrata in taina si cu frica de Dummnezeu. Aici la Tismana, timpul trece altfel. In tacere. Si singurul murmur care brazdeaza noaptea, cea de mule ori presarata cu fulgere si furtuni, singurul murmur pe care il auzi este rugaciunea. Spusa in sfiala, doar pentru cine o poate auzi.

O alta zi, alt glas de clopot si o pestera

Si asa, prin intuneric si lumina, lumea se trezeste iar la viata. Este anuntata ca o zi, o alta zi a inceput. Clopotul cel batran nu uita sa isi faca mereu datoria. De cateva sute bune de ani incoace. Si fiecare fiinta care ii aude glasul stie ca aici la Tismana este o alta lume, o lume aproape perfecta, departe de tumultul cotidian citadin. Departe de necredinta si amaraciune. In liniste, tacere si sfintenie.

Odata ce ziua si-a capatat drepturile, incepi sa descoperi pas cu pas, tot ceea ce ti se parea pe timp de noapte, misterios si impunator! In spatele maretelor ziduri se afla un loc plin de legende: pestera Sfantului Nicodim! Ascunsa printre pereti de stanca dar totusi vizibila prin prezenta unei cruci imense la intrare, pestera i-a fost adapost multa vreme vrednicului Nicodim, aici petrecandu-si mare parte din vreme, in post si rugaciune. 


Accesul catre pestera este greoi si nu este recomandat decat celor care au experienta muntelui si echipament de alpinism. Cu toate acestea, nenumarati vizitatori si pelerini si-ar dori sa stea macar o singura secunda in aceste locuri incarcate de sfintenie. O alta pestera, alt loc de rugaciune si adapost se afla chiar in peretele din stanga al stancii ce impresoara poarta din fata bisericii manastirii. Pestera se poate vizita de catre pelerini iar accesul nu este deloc dificil. Evident ca si aici, locul este impresurat de o serie de legende, toate amintind de credinta si sfintenia stramosilor.

Lumea reala, la granita cu fantezia

Aici la Tismana totul pare desprins dintr-o alta lume. De la cactusii care cresc fara nici o explicatie logica la asemenea inaltimi, unde temperaturile nu sunt cele de care au ei nevoie, pana la tot felul de mistere relatate de zeci de persoane, de-a lungul timpului. Este un loc incarcat de spiritualitate si traditionalism. Nu mai departe de poarta manastirii vei gasi un mestesug vechi de cand lumea: olaritul. De ani buni, un mosneag uitat parca de vreme, isi vinde tot in tacere arta: farfurii impodobite. Ochi de paun, simbolul focului sau celebra spirala dacica stau cuminti pe ceramica gorjeana. 


Si toa
te sunt realizate in tacere si cu multa dragoste. Foloseste pulberea de piper pentru a obtine culorile: rosu si negru, galbenul este scos din boabe de mustar iar albastrul, ei bine albastrul concureaza de sute de ani cu cel al Voronetului. Cu toate acestea, culoarea predominanta este rosul, acelasi rosu pe care il regasesti si in picturile manastirii Tismana.

Tismana, maret cuib al Basarabilor asteapta, tot in tacere sutele de pelerini. Tot asa cum, in tacere s-a ridicat ctitoria Sfantului Nicodim. Pe drumul de intoarcere, incepi sa te desprinzi usor de lumea de basm de aici. Cararea croita printre brazi intelepti te va purta inapoi, in lumea reala, cea cu putina credinta. Cea prea putin sfanta. Si dincolo de tacerea apasatoare pe care o iei cu tine, un singur glas te va insoti pana data viitoare cand pasii te vor purta catre Tismana. Acelasi glas, acelasi clopot uitat de vreme...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu