Cotețul Dobreștilor, magia din Munții Apuseni!



Incursiunile în Țara de Piatră a Moților sunt, întotdeauna, un motiv de respirat libertate. Cu toate că, oriunde ți-ai face roată ochii privirea ți se înfige în creste tăioase de calcar alb, pe alocuri întunecând chiar și lumina soarelui este imposibil să nu simți în pământul acesta, senzația aceea de libertate pentru care, oamenii de aici au luptat și murit, apărându-și-o! Așa se face că, mi-am luat din nou picioarele la spinare şi am mers până într-un loc în care, libertatea asta de care îți tot povestesc se reflectă într-un ochi de apă!

Coteţul Dobreştilor este un izbuc descris pentru prima dată în 1921 de Emil Racoviţă şi R. Jeannel care au făcut la vremea respectivă cercetări speologice în zonă și, pe care, l-au descoperit întâmplător. Îţi taie răsuflarea de la prima privire. Și asta, mai ales pentru că, deși nu se află foarte departe de drumul principal care șerpuiește de-a lungul apei Gârda Seacă, ce străbate comuna Gârda de Sus, spre confluența cu Valea Ordâncușii, Cotețul Dobreștilor zici că stă pitit de ochii curioșilor. Un mic gard din bârne de lemn separă lumea nevăzută prin care trec apele lui, de tot ce îl înconjoară. Dar, odată ce ai trecut dincolo…

Cetatea de Baltă - blazoane și brânză cu mucegai


 Călător fiind ai trecut vreodată prin sate uitate de lume, sau pe poteci demult bătute și ai crezut că n-ai ce vedea acolo? Dacă a fost așa află că orice loc își are povestea lui. Iar unele povești, bine ascunse sunt mai frumoase chiar decât cele pe care le întâlnești la tot pasul.


Există un loc în Transilvania care păstrează o astfel de poveste de sute de ani. Este un loc ce s-a încăpățânat să se predea timpului și efemerului și asta pentru că, din vreme în vreme, acel loc este îngrijit de oameni cu suflet. Ești în Cetatea de Baltă, pe unul dintre vastele domenii ale familiilor Bethlen – Haller!

Odinioară, actualul castel era, defapt, o cetate, după cum este și denumirea actuală a localității. Vechea fortificație este astăzi ruină și se află în sud-vestul construcției pe care o vizităm. Prea multe date legate de proprietarii primei fortificații nu se cunosc, la fel cum sunt unele controverse legate și de cel care a început construirea actualului edificiu. Castelul pe care îl vezi astăzi datează de la 1624, când era în proprietatea lui Istvan Bethlen de Iktar, fratele celui ce a fost odinioară, principele Transilvaniei, Gabriel (Gabor) Bethlen.



Catedrala catolică Alba Iulia


Iulia cea Albă a Transilvaniei este o poveste frumoasă. Și, ca în oricare alt oraș ardelenesc, istoria mustește la tot pasul. E suficient să te plimbi pe străduțele ei, prin cetate, ca să simți că te întorci înapoi în timp. Dar, odată ajuns acolo trebuie să treci pragul ușii care se deschide în fața ta.

Și unde e mai la îndemână suflul trecutului decât în Catedrala Catolică? Unde altundeva, portalul vremurilor de demult se deschide în prezent, lăsând la iveală celor ce-i trec pragul, fapte ce nu pot fi șterse și uitate? Te invit înapoi în timp, în catedrala romano-catolică a supliciului și triumfului în fața vremii ca să afli că….

Totul a început cu stabilirea episcopiei romano-catolice la Alba Iulia, cel mai înfloritor oraș al vremii. Ești în secolul al XI-lea, în orașul care a fost reședința principilor Transilvaniei și care a cunoscut deopotrivă, mărirea și decăderea, Unirea și Încornorarea! Odată ce a devenit și sediu de episcopie, aici s-a simțit nevoia construirii unei biserici-hală, a unei adevărate catedrale care să reunească și adăpostească toată suflarea romano catolică a vremii și, să fie, desigur, un impozant monument pe măsura idolației catolice de la acea vreme.

Balcic - povestea continuă!


Povesteam aici despre primii pași în domeniul castelului de la Balcic, domeniu pe care Regina Maria a făcut o adevărată grădină botanică. Să mergem mai departe și să o cunoaștem, mai îndeaproape!

Grădina lui Alexander 

Aleea sufletelor te va purta negreșit, prin labirintul de piatră, tocmai către Grădina lui Alexander, denumită de regină “Terasa lui Sandro”. Coloanele care străjuiesc grădina au fost primite de la ginerele ei, regele sârb și mai târziu iugoslav, Alexander. Aleea care străbate grădina formează o încuietoare, în centrul căreia se află steme sculptate. La dorința reginei, au fost așezate aici nouăsprezece pietre de moară, simbolizând cele nouăsprezece secole. În anul 2009, regele Simeon și Principesa Margareta au pus aici și cea de-a douăzecea piatră, continuând astfel, tradiția începută de regină. Evident și această grădină abundă în flori de diferite specii, pe care, dacă vei vizita domeniul pe timpul verii le vei găsi în toată splendoarea lor.

Dorna si Candrenii ei

E sezonul pentru schi, anotimpul zăpezilor pufoase și al gerurilor năprasnice, înfruntate doar de la gura sobei. Și așa, mi-am amintit că există în România mea frumoasă, un loc în care, sângele îți îngheață în vene nu doar de frigul iernii ci, de câtă frumusețe găsești acolo!


Suntem în Dorna Candrenilor, la 11km de Vatra Dornei. Paradisul înghețat al iubitorilor de iarnă și, unul dintre acele locuri în care viața încă mai mustește de tradiție și obicei. Am întâlnit-o pe Florentina, o visătoare incurabilă, în urmă cu câteva ierni. Este o candreancă get, beget, stabilită la Cluj de vreo zece ani. Zece ani, din cei aproape 28, petrecuți departe de casă. Cu toate astea, nu a uitat nicio clipă cine este, iar rădăcinile-i sunt la fel de adânci, ca ale oricărui stejar din dulcea Bucovină! Până la ea cunoscusem doar oameni mult mai în vârstă, apropiați de locurile părintești. Însă, după prima vizită în Dorna Candrenilor am înțeles ce înseamnă colțul acesta de lume, pentru românii cu suflet curat, indiferent de vârstă.


Nu ai cum să nu iubești Bucovina. Și despre ea și vrăjile ei adânci care te fac să revii oricând, cu plăcere am tot scris. Dar povestea de astăzi este despre această Dornă, despre candrenii ei și despre o fată care poartă cu mândrie, straiul popular al bucovinenilor.