Un vot, un cititor!


Am înscris blogul cărții mele, "De Sabie și Neam" pe site-ul GoodRead.ro

Așadar, dacă îți place ce scriu, dacă îți plac fotografiile care însoțesc textele și versurile mele, dacă vrei să vezi și în continuare ce realizări minunate am, votează-mi te rog, blogul, pe site-ul GoodRead.ro!

Îți mulțumesc, Lume că mă citești, că îmi oferi la orice pas motive de inspirație, că ai încredere în munca mea, că vei căuta în continuare să vezi ce scriu și, mai ales, îți mulțumesc pentru că mă votezi!

Iar dacă, într-adevăr apreciezi ceea ce creez, te rog, dă mai departe de veste, tuturor celor pe care îi ai la suflet, și nu numai lor, că există această carte și că poate fi votată pe GoodRead.ro!

Thanks again!

Lemnele sfinte ale Maramureșului


Privesc spre cer. O semeţie ce sfidează înălţimea. O linişte a gândului împletită cu glasul atâtor inimi. Nu cer măreţie. Nici veşnicie. Se roagă însă, cu ochii ţintă spre infinit, pentru cei care le-au pus piatra de temelie. Pentru seva şi sudoarea celor cărora au transformat fibra tare a lemnului, în sfinţenia unei rugi.


Nu, nu sunt biserici. Nu sunt turle. Sunt expresia fără de echivoc, a rugăciunilor pure. A sufletului curat şi încercat cu atâtea şi atâtea mâhniri. Aici, din tinutul Maramureşului privesc către înalt. Nu sunt biserici. Ci adevărate mărgăritare ale neamului. Ale credinţei. Ale unei arte, ce, în tăcere a sfredelit timpul, a înfruntat vitregiile vremurilor ca să străbată până la noi.


Cu smerenie te întâmpină. Cu curaj te invită să îndrăzneşti. Cu dragoste îţi arată locul către care trebuie sa îţi ridici ochii şi sufletul. Nimeni nu ştie. Nimeni nu le aude. Dar ele vorbesc. De peste timp, cu glasul arborilor din care au fost ridicate, în şoapta lemnului rămas fără seva tinereţii, dar cu înţelepciunea sa de dincolo de veacuri. Unele s-au întors la firea lucrurilor, înapoi în pământ. Nimeni nu le mai ştie. Nimeni nu li se mai închină. Nimeni nu le mai cântă. Dar ele vorbesc de dincolo de ţărână celor care au urechi să le asculte. Sunt încă vii în memoria locului, trăgându-şi seva din pământul din care se ridicaseră odinioară. Măreţia şi frumuseţea lor poate mai apare doar prin vreo carte.

Citește mai departe, aici!

Paștele la români



Despre spiritualitatea românească și frumusețea tradițiilor ei păstrate din moși strămoși, destul de rar se mai vorbește astăzi. În prea puține locuri din țară se mai țin, de sărbători, regulile satului românesc. Dar, acolo unde dumnezeirea din om s-a mai păstrat pe măsura sufletului său curat, universul magic îți oferă o lume de care, cu greu reușești să te mai desprinzi.

Unul dintre aceste universuri este destul de departe de veșnica aglomerată și zgomotoasă, capitală. Se numește Bucovina, iar tu pășești în lumea ei, plină de culoare, tradiție și înțeles!
Citește mai departe, aici!

Brâncuși și sărutul pietrei



Locuri și oameni care prețuiesc frumosul. Asta are România, pretutindeni îți îndrepți pașii. Dacă îți vei lua vreodată picioarele la spinare, îți recomand să vizitezi orice loc din România! Pentru că, oriunde vei poposi este imposibil să nu găsești ceva de vizitat. Diversitatea pe aceste meleaguri este impresionantă și, mereu, o sursă inepuizabilă de a descoperi tot felul de motive pentru care merită să iubești și să călătorești în România! Un astfel de loc este și Târgu Jiu, orașul care păstrează unele dintre cele mai frumoase și mai pline de tâlc, creații ale lui Constantin Brâncuși!

Brâncuși amintește unei mari părți a Europei că România este țara lui, atât de mult iubită și care nu a știut să-l prețuiască cum se cuvine. Brâncuși a iubit România, din tot sufletul său înalt, dar România nu a vrut să afle de iubirea lui, decât prea târziu. Atunci când deja, ajunsese cetățean al Franței iar Franța a știut să-i pună deoparte, la loc de cinste, opera. Cea vastă. Și măreață. Și plină de tâlc.

Hobița este locul de naștere al celebrului artist care a știut să modeleze piatra și metalul ca pe o bucată de plastilina moale. Și Hobita îl știe ca facând parte dintr-o familie numeroasă și săracă. Așa, ca mai toți românii acelor vremuri. Ca mulți dintre românii și zilelor noastre. Însă, din sărăcia lucie a acelor vremuri, din amestecul acesta de noroi și apă s-a născut la 19 februarie unul dintre cei mai mari artiști universali.

Citește mai departe, aici!
O galerie foto cu întreaga axă Brâncuși poți vedea aici!

Moșna - credința înaltă a sașilor




Din vreme în vreme, tot îmi amintesc despre sași. Am scris despre lumea lor fascinantă, de dincolo de Carpați, despre catedralele lor somptuoase, despre turnurile și secretele lor înalte, dar acum cred ca e timpul să îi descoperim și prin locuri mai puțin bătute și căutate, prin sate pitorești și depărtate de la șosele.

Nu știu exact ce m-a impresionat așa tare la ei și traiul lor. Moșna este unul din primele locuri săsești, pe care l-am descoperit acum câțiva ani. La numai 10 km distanță de Mediaș, pe o ploaie mocănească, văratică, așa cum parcă numai în Ardeal poți întâlni, am avut ocazia să descopăr fascinanta lor lume, într-o săptămână de studiu istoric. După câteva zile în care plouase non stop iar oboseala începea să ți se infiltreze în oase mai ceva ca stropii aceia reci, tăiam tăcuți șoselele patriei, lăsându-le în urmă, pentru drumuri cotite, străjuite de coline verzi, prin care semnalul la telefoane nu răzbea să străbată sub niciun chip.
Citește mai departe, aici!

Pe chei, prin inima Apusenilor!


Din vreme în vreme, gândul îmi zboară la Țara aceea de Piatră, despre care mai povesteam și aici. Atunci, ochiul mi se oprește pe multitudinea de culori ce-ți săgetează privirea până la sânge, făcându-te să vrei să revii aici. Pasul se poticnește în câte și mai câte stânci și ascuțișuri, mergând agale, ca sufletul să poată respira în voie. Iar mâna…mâna o ia la sănătoasa, prin cine știe ce văgăuni, cărări alambicate prin care nu are răbdare nici să-și tragă sufletul, de parcă o mână de la spate vreo apă învolburată și îmbufnată, precum cea a Cotețului Dobreștilor!

Sunt o grămadă de chei în țara aceasta, care mai de care mai întortocheate, care mai de care mai vestite și mai vizitate. Există unele însă, în care natura parcă a pus la bătaie tot ce avea ea mai bun. Culori de toamnă, în tonuri aprinse, copaci cu frunze tremurânde sau brazi cu creștete ce zgârie norii, calcar alb și tăios ce râde la soare și sclipește mai ceva ca spuma laptelui. Și, printre toate acestea, mâna omului a tăiat drum ca tăciunele. Dar nu drept, căci nimeni nu poate scobi în chipul muntelui după propria poftă ci ocolit, șerpuit, după cum a poftit apa să se strecoare, de sub măruntaiele lui. Ești pe Cheile Ordâncușii, în inima Apusenilor!

Citește mai departe, aici!

De Paște, la români!


Fiecare țară are specificul ei atunci când vine vorba despre sărbători. Fiecare loc are propriile obiceiuri iar oamenii sărbătoresc pretutindeni Învierea Mântuitorului așa cum au învățat din moși strămoși. Există însă un loc, cu tradiții străvechi, cu o spiritualitate bine împământenită, cu oameni calzi, primitori și evlavioși. Locul acela se numește România! Să mergem împreună, prin țară și să vedem cum știu românii să se bucure de Învierea lui Hristos!


Din moși strămoși se încondeiază ouă. Din moși strămoși se ia lumină în noaptea de Înviere. Ca și Sfânta Anafură sau Sfintele Paști, din zorii acestei zile. Și tot de la străbuni am învățat să petrecem cum se cuvine această sărbătoare.

Citește mai departe, aici!