Bucegi - inițiere în Lumea Mea

DSC_0115
Ceva m-a atras întotdeauna spre înălțimi. Poate spiritul meu care mereu vrea să urce, să simtă pașii adânciți în rocă, poate doar dorința de ascensiune sau, nevoia de a cuceri cât mai multe culmi. Însă, dintre toți munții pe care i-am bătut la pas până acum, chemarea mea a fost clară spre Bucegi. De ce? Păi din cauză de Sfinx. Sau babe. Sau văi ascuțite, culmi tăioase, priveliști care ucid respirația. E drept că, atâta dorință a fiert în mine ani de zile până când...ceva destin m-a adus aproape de ei. Să-i văd în fiecare zi, timp de opt luni de zile, să-i cuprind cu privirea dimineața când toată suflarea Bușteniului abia se urnește să facă ochi a fost încă un vis pe care mi l-am făcut singură cadou.
DSC_6608a
Nu e ușor să stai cu ditamai muntele peste drum și să-i descoși măreția în fiecare clipă. Ca, de altfel, nimic din ce primim în lumea asta, nici această contemplare nu a fost deloc gratis. Ba, mai mult, plătită cu multe resurse financiare, bucăți de suflet și renunțări. 
DSC_6596a
Emoția însă, acel fior pe care l-am trăit ori de câte ori am urcat muntele din fața mea a stins orice sacrificiu. Pentru că mi-am dorit să mă cuceresc, mai mult decât să cuceresc. Pentru că am vrut să îmi depășesc limite, mai mult decât să îmi fie depășite așteptările. Poate nu am reușit chiar tot ce îmi doream. Poate nu am descoperit încă acele cărări pe care să îmi fie înfrânte de voință, orice temeri. Cu siguranță muntele de peste drum are o mulțime de secrete pentru mine.
DSC_6597a
Privindu-l, învăluit în cețuri, în nori care se transformă de la o secundă la alta din cele mai pufoase voaluri la cele mai întunecate cortine, îmi este foarte clar că aventura mea cu el abia a început. E o relație construită în ani și care va rezista mai mult decât orice căsnicie. 
DSC_6602a
Nu aș fi crezut că pot atât de multe. Nici îndura, nici câștiga. Asta am învățat-o de la colosul ăsta de peste apă. Orice trece...zilele acelea ghețoase sunt demult istorie. Îmi amintesc și acum prima ninsoare. Crestele i se brumăriseră exact ca tâmplele ce încep să albească. Apoi, cu timpul, chipul i s-a încrustat în alb. rece, izbitor, de necucerit.
DSC_0075
Acum însă, totul se trezește din amorțeală. Văile doar mai păstrează pe ici pe colo amintirea unor suvițe îmbătrânite. În schimb, de la poale spre creștet, Bucegii încep să respire a verde. Un verde crud, irizant, țipător, tupeist chiar, care inundă tot: și vegetație și priviri și suflete. Iar el, bătrânul munte, tace în continuare. Atâta tăcere la un munte ca el nu am pomenit nicicând. Dar atâtea de multe spune tăcând... și asta mi s-a întipărit în minte încă din anii tinereții. Numai imaginea lui impenetrabilă îmi transmitea, prin fiecare pas...să tac. 
DSC_0089
Însă, una din cele mai mari bucurii pe care mi le-am dăruit, odată cu el, a fost chiar în ziua de Paște. Atunci mi-am amintit cine sunt cu adevărat. Atunci am realizat cât sunt de încăpățânată și ambițioasă. Și, tot atunci mi-am demonstrat că muntele pe care mulți îl consideră impenetrabil poate fi mai transparent decât crezi, dacă știi să privești. Fiecare pas pus aiurea poate fi un test al credinței, în forțele tale. Fiecare bocanc alunecând pe calcarul ud nu este altceva decât treaptă a rugăciunii din inima ta. Și fiecare rădăcină de care te împiedici când mușchii îți tremură incontrolabil nu este altceva decât trupul muntelui, care îți cere să-ți amintești de el și să mulțumești. Așa am învățat eu că se merge pe cărările nemarcate. Ale lui și ale mele.
DSC_0108Poate sunt doar norocoasă. Sau poate, norocul pe care mi l-am făcut acum ceva vreme și de care am tras cu dinții, îmi este răsplătit acum, cu vârf și îndesat. Ori, poate acesta este chipul firescului liniștit. Pentru că atunci când sufletul se împacă în sfârșit cu mintea, se aude muzica lumii. Mai rămâne trupul. Pentru un om cu astm, drumul prin inima muntelui este clar, un test. De voință, răbdare, perseverență și îndârjire. Dar de nimic din toate astea eu nu duc lipsă. Aș mulțumi cuiva pentru Paștele ăsta petrecut în creieri de munte. Dar, dincolo de toți cei vechi și mai noi vreau să îmi mulțumesc mie. Pentru că nu am renunțat. Nicio clipă...așa cum mi-am propus. Ăsta a fost unul din visele mele. Pe care  l-am văzut, în sfârșit, în toată splendoarea lui. Mulțumesc, Isa. Pentru că știi să fii TU!
DSC_0147

Castor – voievodul tatuajelor!



Uneori drumurile au propriul lor parcurs, indiferent de ce anume întâlnești în cale. Și, uneori, doar uneori se pare că dorințele se împlinesc. Acest articol nu este despre mine... ci despre pasiune, talent și dragostea de țară a unui om care, în răzvrătirea lui și-a câștigat drumul în propria viață, așa cum și l-a dorit!


Sunt ani buni de când îmi doream un tatuaj de ziua mea realizat de un adevărat profesionist. Mă resemnasem de curând, știind că în acea zi voi fi în Iași, unde ajungeam pentru prima dată în viață. Pe undeva simțeam că pierdusem iarăși un pariu cu mine și dorințele neîmplinite. Însă, cu doar câteva ore înainte de ziua mea, într-un taxi din Iași aud o știre despre Constantin Lăpușneanu, unul dintre artiștii orașului, pe la care, toată lumea bună a tatuajelor a trecut, de-a lungul anilor.


Aud și că acest om iubește istoria țării în care s-a născut și că a înființat chiar o trupă de reenactment (reconstituiri istorice) numită „Geto Dacii din Moldova” evocând la diferite evenimente, viața și conflictele armate ale strămoșilor noștri. Și, cum nimic nu consider a fi întâmplător pe lumea asta am și pus mâna pe telefon să-l conving pe urmașul lui Lăpușneanu că trebuie să-și dea programul peste cap a doua zi, pentru a-mi face tatuajul pe care mi-l doream.


Așa am ajuns la Castor Ink, un salon de tatuaje atipic aș spune. De ce atipic? În primul rând, nu e în buricul târgului, după cum s-ar aștepta cineva de la un salon de renume. Apoi este amplasat într-o curte frumoasă și aranjată, cu pomi care la ora aceasta se bat în flori, care mai de care, în care te întâlnești cu liniștea sufletului tău, chiar fără să vrei. Și, nu în ultimul rând, vorbim despre un salon cu multe scaune pentru tatuat, căci voievodul tatuajelor nu lucrează singur ci are o întreagă echipă lângă el.


În salonul Castor Ink, primii care te frapează sunt pereții. Tapetați, efectiv, cu premii obținute la tot felul de festivaluri de profil, naționale și internaționale. 20 de ani de artă în piele își culeg roadele, an de an, la fiecare eveniment de gen. Apoi mai sunt ziarele străine, portugheze, spaniole, care scriu tare frumos despre Castor și pasiunea lui pentru capodoperele încrustate în piele.


Cine este Castor? Un ieșean cu multă ambiție în primul rând și un talent care i-a trasat drumul în viață. A studiat la Facultatea de Arte Plastice din Iași, fiind primul absolvent al acestei instituții care și-a dat lucrarea de licență în arta tatuajului. Drumurile l-au dus mai apoi să lucreze în saloane celebre din Lisabona, Helsinki sau Oslo. Însă în 2002 se reîntoarce în țară și deschide la Iași primul salon profesional de tatuaje din Moldova.


De atunci tatuează Moldova și nu numai, într-o manieră în care a făcut din această meserie nu doar un mod de trai ci, o artă pe care a respectat-o, atât pe propriul trup cât și pe trupurile celor care o consideră o modalitate de exprimare a propriei personalități. Salonul său este unul compatibil cu standardele europene ale unor astfel de locații. Toate ustensilele pe care le folosește sunt sterile, acele de unică folosință, pigmenții obținuți din extracte naturale, iar riscul de infectare este absolut inexistent. Mai mult, cei care îi pășesc pragul salonului sunt invitați să poarte botoși de unică folosință.


Însă Castor nu este recunoscut doar pentru pasiunea cu care lucrează tatuaje. Și nu doar această pasiune l-a făcut celebru. El este și membrul fondator al trupei de metal, „GOD”, înființată împreună cu fratele său, Eugen, în anul 1993. Și cum tot ceea ce îi place în această viață lui Castor este ridicat la rang de artă și muzica cu care a încântat publicul european este pe măsură. Nu s-a mulțumit la a sparge topurile de profil de la noi din țară și, ani la rând a ținut podiumul topurilor europene, iar turneele din Portugalia i-au adus și mai multă notorietate, primind din partea prestigioasei reviste internaționale Rock Hard calificativul 9 din maximum 10 posibile. Piesele interpretate au conotații și influențe adânci în frumoasa istorie a acestei țări, versurile amintind atât despre înaintașii din antichitate, vitejii geți, daci, spiritualitate și tradițiile păstrate din vechime, cât și despre figurile medievale ale Moldovei. 

Și cum pasiunile mistuitoare își croiesc loc din suflet, către tot felul de acțiuni artistice, Castor a reușit să facă loc dorului de strămoși într-o lume cosmetizată, tehnologizată dar care privește cu admirație orice spectacol de reenactment. Așa a fondat Asociația Culturală Geto Dacii din Moldova, cu care participă la diferite evenimente de profil, reconstituind un trecut demult apus dar, care a ajutat din plin la formarea noastră ca identitate și, implicit, la ceea ce este astăzi artistul Castor.

Îi cântă pe geți în melodii metalice, grele. Îi evocă în spectacole de reconstituiri istorice. Îi tatuează cu o măiestrie greu de egalat dar de invidiat, pe trupurile celor care își iubesc rădăcinile la fel ca el. Constantin Lăpușneanu este mai mult decât un simbol pentru Iași. Este un artist complet, care și-a ridicat pasiunile la cel mai înalt nivel al artei. O sublimare deloc contrastantă, plină de istorie, culoare, simbolistică, muzică și curaj! Toate izvorâte din inima lui Castor Lăpușneanu!


Artistul este ușor trecut de 40 de ani. Și nu a irosit nicio clipă din viața ce i-a fost dată pe acest pământ. Dincolo de talentul său, eu l-am văzut ca pe un om împlinit, un român cu care poți povesti zile în șir fără să te plictisești. Îți va spune, cu siguranță despre strămoșii lui. Iar tu, indiferent dacă îi vei întinde sau nu brațul să ți-i tatueze pe piele, îl vei asculta fascinat. Pentru că așa vorbesc și arta și trecutul: prin venele, mâinile, ochii și sufletul lui Castor, voievodul tatuajelor din Moldova!

Sursele foto externe sunt trecute pe fotografii, iar acestea sunt preluate de pe pagina de FB a Asociației Geto Dacii din Moldova! Restul de fotografii sunt din arhiva personală, Isa Photography.

Despre Iași numai de bine!

Palatul Culturii, Iași
O scurtă incursiune pe meleaguri moldovenești e ca o dimineață de primăvară, revigorantă. Însă, oricât de scurtă ar fi vizita în acest oraș, merită să îți faci timp să îl străbați la pas. Căci, la fel ca oriunde în această țară, pașii pregătiți pentru Iași, calcă peste sute de ani de istorie.

Palas Mall, Iași
Ce te poate impresiona și n-ai mai regăsit și în alte părți? O să râzi, dar unul dintre obiectivele contemporane cu care se mândrește vechea urbe este Palas Mall, cel care a uimit și impresionat mai bine de jumătate de țară, prin designul și arhitectura pline de gust. 

Parcul Central, Iași
Însă Iașiul este mai mult decât o viață de shopping la mall. Este o poezie colorată, o binecuvântare pentru ochi, suflet și minte. Nu spun nimic despre trup căci, la câte are Iașiul de oferit, cu siguranță te vei resimți după ce o să-l vizitezi. 

Mănăstirea Trei Ierarhi, Iași
Cert este că nu îți ajung trei zile pentru a-i străbate cursul istoriei. Biserici vechi ce păstrează și astăzi un aer simandicos care amintește de domniile pline de glorie ale unor domnitori precum Ștefan cel Mare sau Vasile Lupu. Muzee care gem de urme literare ale unor nume impresionante ale neamului: Dosoftei, Creangă, Otilia Cazimir, Alecsandri, Eminescu și mulți alții, de parcă aici, la Iași, literatura a fost sădită prin grădinile oamenilor și s-a mâncat cu pită de mălai. Palate impresionante, unde cultura sfidează cerul încă de la cele mai înalte turle ale edificiilor. O Unire trâmbițată de la balcon, de către domnitorul Al. I. Cuza, îndrăgostit și el, tot de Iași. Acestea sunt doar o parte din obiectivele pe care le poți insera pe un must see list, la o primă vizită în Iași. 


E o lume aparte aici, în capitala culturală a Moldovei, cum mi-aș permite să denumesc acest oraș. O lume în care descoperi liniștea interioară, prin parcurile pline de tineri care își descos tainele, pe covorul proaspăt înverzit al ierbii. Descoperi degajarea cu care fiecare suflet pe lângă care treci, își duce pașii prin viață, printre atâta istorie de care mustește Iașiul. Cu siguranță că, pentru mulți este o obișnuință un astfel de trai. Dar pentru turistul abia poposit pe aceste meleaguri, șocul cultural este unul major.

Casa Dosoftei, Iași
Casa Dosoftei, Iași
Orașul nu abundă de opulență însă dă pe dinafară de bun gust. Toate elementele arhitecturale contemporane, moderne se îmbină perfect cu stilul păstrat din vechime, creat de înaintași. Barocul și ecletismul sunt cuvinte de ordine în Iași. La fel cum și simplitatea gospodăriilor țărănești, precum și iscusința meșterilor pietrari medievali își dau concursul fără modestie la întregirea unui tablou impresionant, denumit, fără modestie, bunul gust moldovenesc.


Și, chiar dacă întâlnești pe străzile lui vechi tramvaie, trafic abundent ca în orice metropolă, te va mira, probabil să constați că Iașiul nu este un oraș zgomotos. Tumultul impresionantelor citadele lipsește din peisajul ieșean. În schimb, toate aceste elemente au făcut loc unui grai aproape șoptit, melodios ca orice vorbă moldovenească, unei liniști care îți permite să îți auzi propriile gânduri și să deschizi larg ochii, la tot ceea ce întâlnești. E drept, se prea poate să fi nimerit eu într-o perioadă mai...relaxată însă, ce astfel de metropolă doarme în miezul primăverii?? 


Viața de noapte? La locul ei, la orice pas. Cluburi, baruri, cârciumi, unele celebre datorită personajelor literare de mai sus care își făceau veacul prin ele acum zeci de ani te îmbie la tot pasul, mai ales pe arterele centrale. Bucatele? Ca la moldoveni. Și cu asta cred că spun tot. Sunt de încercat, de la dulcețuri la vestitele poale în brâu și ciorbele cu un conținut peste medie de smântână. Vinurile? Soiuri alese, dulci, aromate, parfumate mai ceva ca înfloritele miresme ale verii, negre ca noaptea cea întunecată sau limpezi și aurii, precum aurul holdelor, căci viile Cotnariului nu-s decât la o aruncătură de băț de Iași.

Casa Dosoftei, Iași
Primăria Iași
Când să-l vizitezi? Oricând, mai ales după 27 aprilie ca să poți vizita și impresionantul Palat al Culturii, momentan închis pentru...renovări. Ce anume să vezi mai întâi? Toate de mai sus. În schimb, depinde cum te duc cărările sufletului pe potecile Iașiului: în pași literari, dansanți către operă și teatru, în smerenie către vechile biserici monumente istorice, sau în goană modernă, prin cluburi și festivaluri.

Palatul Culturii, Iași
Orice ai alege asigură-te că ai suficient timp să vizitezi acest oraș. Și, mai ales, fă-ți loc în suflet pentru fiecare bucată din el. Are obiceiul să se strecoare acolo, pentru totdeauna.

Stema Moldovei, Mănăstirea Trei Ierarhi, Iași

Cine este Cătălin Munteanu?



Știu că v-am obișnuit să vorbesc mai mult despre locuri și, ocazional, despre oameni. Azi este una dintre ocaziile acelea deosebite în care vreau să vă povestesc despre oamenii care mișcă lucruri. Nu, nu e vorba despre niciun magician, deși, fotografiile lui lesne pot fi încadrate la capitolul magie.

Cătălin Munteanu este un ploieștean, îndrăgostit incurabil de orașul său. Este un om pe care l-am întâlnit acum ceva vreme, la o șuetă cu și despre fotografi și bloggeri, organizată chiar de el. Este un fotograf cu studii temeinice despre pasiunea lui, realizate în afara țării, un spirit încăpățânat și planuri mari pentru orașul pe care îl iubește.

Așadar, cine este defapt, Cătălin?
“Încercând totuși să răspund întrebării aș spune că sunt un artist. Este sarcastic, bineînțeles, dar sarcasmul este una dintre caracteristicile mele. Alta ar fi plăcerea de a mă afla în aer liber, de a observa comportamentul uman și de a arunca câte o privire în trecut. Al meu sau al oricui. În 2012 m-am decis să plec în Țara Galilor pentru 3 ani. Am urmat cursurile Universității South Wales, din Newport. Am studiat fotografia documentară. Ideea apăruse prin 2009 sau 10 și în cele din urmă concretizată. Este o țară de vis. Peisaje rustice, mult verde, oceanul aproape, culturi diferite, oameni prietenoși, multe sute de mile pe bicicletă, prieteni buni, cunoștințe acumulate și lista ar putea continua. M-aș putea muta acolo, la fel cum m-aș duce în Finlanda sau Alaska”, spunea Cătălin, atunci când l-am întrebat cum arată viața lui.

Festivalul de Fotografie “Secvențe”

Însă, cu toate că a cutreierat bucăți din lumea asta în lung și lat, tot acasă simte că îl trag sforile sufletului și să trăiască, și să iubească și să construiască. Și, atunci când își pune ceva în gand, Cătălin are de partea lui și determinarea și încăpățânarea de a reuși. Așa s-a născut “Secvențe”! Un Festival plin de culoare, inspirație, pasiune, fotografii și artiști, care, anual își vor expune creațiile la Ploiești. “Prefer Ploieștiul. Cred că ne naștem undeva cu un anume scop, acela de a face locul respectiv mai bun. Și cam asta încerc. Festivalul a apărut ca un răspuns la tot ce vedea și învățam la facultate. Mi s-au părut incredibile expozițiile și evenimentele de acolo. Am zis, hai să avem și noi acasă așa ceva. Și am avut. Și vom avea din ce în ce mai bine. Anul acesta vom continua pe aceeași linie, dar cu o organizare mai bună, cu mai multă apariție în presă, cu mai mulți fotografi invitați. Avem deja invitați de seamă din multe țări. Pe plan local Festivalul Secvențe deja se impune ca un eveniment de prim rang. Expozițiile arată din ce în ce mai bine Ce să mai, va fi un festival din ce în ce mai bun”. Optimismul este una dintre caracteristicile acestui om ambițos. Și, aș paria că acest prim proiect al lui va deveni în câțiva ani un reper cultural al Ploieștiului. 

“Cu și despre Oameni – Discuții Fotografice”

Și, pentru că fotografia duce la alte “dependențe cronice”, Cătălin este un împătimit al muntelui. Adoră să facă alpinism, să călătorească și să imortalizeze tot ce-i iese în cale și consideră demn de a împărtăși cu alții. Și pentru că a venit vorba de împărțit, tot el este vinovat și pentru întâlnirile lunare “Cu și despre Oameni – Discuții Fotografice”, care se desfășoară la Ploiești în fiecare a treia zi de marți a lunii. Deja debutul acestor întâlniri a fost unul pe măsura necesității de cultură, educație fotografică și socializare a ploieștenilor și am scris despre ea, aici! 

Cătălin este un personaj controversat. Și, la fel ca toți cei care aparent pocnesc din degete și realizează lucruri, are și simpatii și antipatii. Dar asta doar îl determină să fie din ce în ce mai ambițios și în continuare. Pentru că, dragostea lui pentru Ploiești este ca un drog de care, în primul rând el are nevoie și, consideră că este și inofensiv, dar, mai ales contructiv pentru urbea în care trăiește.

Panou de Escaladă la Ploiești!

Și pentru că toate de mai sus, puse cap la cap, probabil nu i-au dat pace nopți la rând, Cătălin a mai surprins locuitorii din orașul lui Nea Tache, de data asta cu un panou de escaladă, pus la dispoziția doritorilor, gratuit. Da, ai citit bine, gratuit, pentru că acest om știe și a învățat pe pielea lui cât de grea este ascensiunea până la visele oamenilor, cât de bine trebuie să fii antrenat să urci până la ele și, cât de siguri trebuie să îți fie pașii, să nu te pierzi pe drum! Și asta vrea să facă și Cătălin cu ajutorul acestui panou de escaladă, să ofere ploieștenilor ocazia să urce cât mai sus, spre visele lor și să le atingă!

Proiectul este unul de amploare, va avea la final 300mp, va fi amplasat în spațiu închis, cu ecran de proiecții și locuri de relaxare, în compania unui ceai bun. “Un spațiu atât pentru trup, cât și pentru suflet. Un spațiu unde să faci efort fizic și după să te relaxezi cu prietenii”. Așa vede Cătălin încă unul dintre visele lui, devenite realitate. 

Pentru mine, Cătălin Munteanu este genul acela de om despre care, acțiunile lui vorbesc de la sine, fără nicio altă introducere. Este un om creativ, spiritual, plin de energie și determinare, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în Ploiești! Ar mai fi ceva de spus? A! Îl găsiți în Str. Golești la nr 5, pe escamonde.ro și...oriunde în Ploiești, cu aparatul la ochi, imortalizând frumusețea! Ridică-ți ochii din astfalt! Cătălin e și acum, la vânat! De fotografii, desigur! :)


Sursă Foto: Arhiva Fb Cătălin Munteanu, escamonde.ro

Se întâmplă la Ploiești - Cu și despre oameni, Discuții Fotografice



De curând am avut surpriza să constat că, Ploieștiul nu mai e chiar așa amorțit cultural pe cât se crede. Și asta pentru că, niște oameni cu inițiativă, viziune și drag de urbea lor s-au hotărât să îl mai scoată din anonimat.

Escamonde Ploiești este un ONG pus la cale acum ceva vreme de către Cătălin Munteanu, unul dintre oamenii cu inițiativă despre care vorbeam. Poate mulți îl cunosc de la cursurile foto pe care le organizează an de an, de la turele de pe munte sau, mai nou, prin intermediul unui alt proiect inaugurat de el, primul panou de escaladă din Ploiești! Cu siguranță, mulți îl știu pe Cătălin și în postura de organizator al Festivalului de Fotografie, Secvențe.

Ei bine, acest Cătălin a mai pus ceva la cale și anume, șuete fotografice, susținute în fiecare a treia zi de marți a lunii, în Ploiești, la care se adună pasionați de fotografie, împreună cu fotografi cu experiență în surprinderea cadrelor perfecte. Însă, nu doar aceștia pot face obiectul întâlnirilor "Cu și Despre Oameni - Discuții fotografice" organizate de Cătălin.

Pentru prima ediție, pe lângă fotografii Andrei Baciu și Anca Mitroi, unul dintre invitați a fost și bloggerița Elena Cîrîc, o împătimită a călătoriilor în jurul lumii, care își ilustrează materialele de pe blog, cu propriile-i fotografii. Despre fiecare dintre ei veți putea afla mai multe în interviuri separate, cât de curând!


Discuția a fost una exact ca între prieteni, cu accent pe fotografia de portret pentru prima ediție, în care, fiecare dintre cei invitați și-au prezentat portofoliile, și-au expus părerile și au răspuns la întrebările curioșilor din sală. Nu au lipsit nici discuțiile mai tehnice, în ce privește realizarea unor anumite cadre prezentate de invitați, precum și cele principiale, legate de meseria de fotograf, îmbinată perfect cu pasiunea pentru "scrierea cu lumină" - photos graphos.

Inițiativa lui Cătălin se dorește a fi o extensie a Festivalului de Fotografie Secvențe și, după cum ne-a obișnuit deja organizatorul acestuia, întâlnirile de marți seară vor deveni, mai mult ca sigur, un brand al orașului, cel puțin în materie de fotografie. 

Una peste alta, trebuie reținut că la Ploiești se întâmplă lucruri. Frumoase, interesante, de folos și, mai ales, educative. Eu îi susțin lui Cătălin și această inițiativă și, mă bucur că, ori de câte ori vin în Ploiești o sa am ocazia să petrec câteva ore într-un mod foarte plăcut, aflând lucruri noi!

Când: În fiecare a treia marți a lunii.
Unde: Strada Golești, nr 5.

Sursă Foto: escamonde.ro