Când "Acasă" înseamnă la hotel!

Nu mai e niciun secret pentru nimeni că hotelurile sunt pentru mine prima casă, de ani buni. Și asta nu pentru că nu aș avea unde sta, ci pentru că meseria de PR și jurnalist de travel te poartă prin toate colțurile țării. Ador să stau la hotel ba, chiar la un moment dat, în Alba Iulia, scriam într-o seară așa: “Cazare. O cameră în care nu mă simt ca la hotel ci ca acasă. Poate acasă e, mai nou pentru mine, o cameră de hotel. Păcat că stau doar o noapte.”

Ei bine, sentimentul acesta îl caut atunci când îmi aleg cazare la hotel, fie el și numai pentru o noapte. De-a lungul vremii, prin locurile pe unde am umblat, chiar dacă locația era potrivită s-a întâmplat ca în acea cameră să nu mă simt chiar ca acasă, din diferite motive. De aceea eu nu fac rabat la absolut nimic când îmi aleg hotelul în care stau. Documentarea pe teren poate fi, de multe ori, istovitoare și măcar cele câteva ore de somn pe care le am să le petrec exact ca acasă.

Ar trebui să vă spun că eu stau la mare. Ei bine, da, după ce călătoresc și văd tot felul de locuri, vin la mare și îmi limpezesc gândurile și las să se așeze în suflet toate frumusețile pe care le-am văzut. Dar ce credeți? Nostalgia aceea a camerelor de hotel mă urmărește și aici drept pentru care, într-o vară ce credeți că am făcut? Mi-am luat frumușel rucsacul în spinare, laptopul, costumul de baie și m-am mutat la hotel. În Mamaia, nu oriunde, acolo unde e "nebunia" cea mai mare!

Cum am ales varianta perfectă pentru mine? În primul rând trebuia să fie aproape de plajă. Să fie un hotel zdravăn, nu din cele apărute ca ciupercile după ploaie și pentru care știu foarte bine cum s-au acordat autorizațiile de construcție la unele dintre ele. Am mai vrut să aibă multe camere (minimum 100) ca să pot interacționa cu oamenii și să îi pot observa, desigur. Obligatoriu piscină! Ce week-end e acela, la mare, fără bălăceală și la piscină, cu un pahar cu umbreluță pe marginea bazinului? Camere spațioase, curate, echipate cu toate facilitățile, așternuturi impecabile, prosoape schimbate constant și neapărat cu balcon. Stațiunea Mamaia e o adevărată poezie și pe timp de noapte nu numai la lumina zilei! Mai aveam un singur criteriu care era absolut necesar de îndeplinit: restaurantul. Acum, toată lumea știe că vara, pe litoral sunt tot felul de probleme cu mâncarea. Ei bine, restaurantul hotelului trebuia să fie unul pe măsură și unde să am siguranța că, dacă tot am renunțat pentru două nopți la frigiderul meu, măcar să știu pentru ce l-am lăsat acasă. 

Vă spun, am avut ceva de furcă până am găsit toate ingredientele mini sejurului meu în Mamaia. Cum eu nu mănânc niciodată la boutique-urile de pe plajă, a fost provocator să găsesc și restaurantul care să îmi satisfacă exigențele. În cele din urmă verdictul a fost unul singur: Hotel Aurora Mamaia care, de altfel are și cea mai modernă piscină din Mamaia! Și iată-mă din nou în căutarea aventurii și distracției. Camera 202. Evident. Număr providențial cam peste tot pe unde mă duc. 

O altă treabă ce ține numai de mâna destinului face să mă cazez fix ușă în ușă cu niște prieteni vechi pe care nu-i văzusem de ani buni și despre care realizasem un documentar turistic ce viza pensiunea lor din Apuseni! Oameni de treabă moții aceștia. Veniseră la mare să se relaxeze după ce munciseră încă un an, din greu, în Țara lor de Piatră! Uimitor că ne-am găsit tocmai aici, după ce încercaseră să dea de mine vreo doi ani dar îmi pierduseră cartea de vizită. Distracția a fost asigurată. Ziua mergeam la plajă unde ne perpeleam la soare sau stăteam și depănam amintiri sub umbreluțe, scăldați de valurile calde și briza răcoritoare, masa o luam la restaurantul Hotelului Aurora unde am descoperit niște preparate delicioase și tare bine realizate încât îți era mai mare mila să guști din ele doar - doar să nu strici aranjamentul din farfurie iar serile, după obișnuitele plimbări prin stațiune, când ne săturam de frenezia specifică verii ne retrăgeam la piscină, unde ne povesteam câte-n lună și stele, până ne dobora somnul. 

În zilele acelea am prins eu și cel mai frumos apus din viața mea, căci dacă umblu atât de mult pe drumuri vă imaginați că în zori de zi nu mă dai nici cu trâmbițe jos din pat! Nu vă spun că peste drum de hotel, dacă nu te-ai săturat de atâtea valuri care ți se încleștează de glezne, seara este o adevărată delectare să te plimbi pe malul lacului, admirând soarele cum merge la culcare de printre firele de stufăriș.

Dacă m-ar întreba cineva (asta presupunând că nu crede toată lumea că am înnebunit să mă mut la hotel când eu stau la mare) care este recomandarea mea pentru un week-end perfect pe litoralul românesc aș spune din tot sufletul Hotel Aurora! Este potrivit chiar și pentru cei mai răsfățați copii să știți. Cât am stat la piscină mi-au umplut orele cu glasurile și bucuria lor. Am zâmbit tare mult în zilele acelea. Iar de relaxare, nu mă mai povestesc căci vă dați seama și singuri.


Practic ce vă mai lipsește pentru a fi fericiți, vara la mare? Ingredientele potrivite le aveți nu vă rămâne decât să vă bucurați de vacanță. Aș mai adăuga doar atât: să știți că și acum, din vreme în vreme, când nu sunt plecată vara, în multe dimineți vin la Hotel Aurora măcar pentru a savura o cafea și a mă bucura de priveliște, dacă nu mă cazez acolo! Pentru că, la fel cum vă spuneam la început, acasă pentru mine, poate oricând să fie o cameră de hotel!

* Articol scris pentru Spring Super Blog 2017!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu